Prin poieni cu aer proaspăt

Dimineața devreme, când se îngână ziua cu noaptea, ies afară și aud ciripitul de păsări, muzică pentru inima mea. Apoi sorb cu nesaț o gură de aer rece și proaspăt care îmi pătrunde până în adâncul plămânilor. Mă simt dintr-o dată revigorat, gata de o nouă zi. Cafeaua e slab tratament pe lângă ce poate să facă natura cu darurile ei. Admir brazii din spatele casei pe geamul de la bucătărie, mai apoi privesc răsăritul exploziv de pe terasa casei și sufletul mi se liniștește. Cu gratitudine pășesc încrezătoare pe treptele zilei care îmi stă în față.

Pilulă de energie și viață: asta este Bucovina pentru mine. Cu verdele ei în zeci de nuanțe, cu șoaptele adierilor de vânt prin pădurea de lângă casă, cu izvoarele și poienile ei netulburate de graba lumii. Natura e mai bună decât omul, pentru că ea este statornică și păstrează tainele inimii, dacă i le încredințăm.

Viața este mereu o încâlceală de drumuri și activități, de rutine și responsabilități care de multe ori ne doboară. Uneori, pentru a ne reumple cu energie, nu avem nevoie numaidecât de magneziu, cafea sau energizante, ci de o gură de aer proaspăt și de puțină liniște pentru a ne regăsi. Eu vă propun din nou să vă odihniți sufletele și să vă relaxați mințile pe meleagurile noastre bucovinene. Imaginile vor vorbi din nou mai mult decât propriile-mi cuvinte 🙂

Fotografie folosită cu permisiune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *