De ce nu putem fi cu toții lideri?!

De ce nu putem fi cu toții lideri?!

De curând „minunata” noastră doamnă prim ministru, a participat la un eveniment, unde din nou a făcut-o lată prin exprimarea „elocventă”. Dar cum eu nu fac politică, deci nu voi vorbi despre ea, ci despre evenimentul în sine la care a participat, și anume „Born to be a leader” (Născut(ă) să fi lider). Citind numele evenimentului, mi-a trecut prin minte fix opusul acestei lozinci și anume „Născut(ă) să nu fi lider”. Și mi-am pus întrebarea: oare cu toții putem fi lideri? Sau toți trebuie să fim lideri? Și dacă nu mergem în fruntea „oștii” suntem niște ratați?

Pornesc cu întrebările mele de pe un fundament foarte real, și anume faptul că tot mai mult se propagă ideea de a fi lider și de a gândi exagerat de optimist chiar și în situații absurde. Deci ce se întâmplă cu noi ceilalți, „ratații sociali” care nu vorbesc pe scene cât de bine e să conduci, cum  să devii lider și ce să faci când ai ajuns în top? Și ce să facem în situațiile de criză atunci când toți îți spun să gândești pozitiv, iar tu o iei spre hăul depresiei și deznădejdii?

S-o luăm deci cu începutul, pe scurt, ca să nu o lungim prea mult și să ne plictisim.

  1. Ne naștem toți cu potențialul de a fi lideri? Și dacă da, de ce nu suntem cu toții lideri? – într-un fel cu toții suntem lideri într-un anumit segment al vieții noastre. Deși nu toți avem potențialul de a conduce lumea, asta nu înseamnă că toți cei din conducere au acest potențial. Dovadă sunt de-a lungul secolului eșecurile politice  și lipitorile care au supt economia statelor din întreaga lume. Dar intră la categoria de lideri și o mamă care își conduce copiii cu înțelepciune, un tată care își călăuzește familia spre bine, un profesor care predă cu drag și pasiune, un frate mai mare care este un exemplu pentru frații mai mici… Nu trebuie să te iei la trântă cu lumea ca să devii lider, pentru că de fapt lucrurile mari încep cu evenimente mărunte, care par fără importanță. Acei lideri pe care îi vedeți pe scenă au în spate persoane mult mai puternice care i-au încurajat și i-au format pas cu pas ca să ajungă ceea ce sunt: mama, prietenii, frații, comunitatea…cu toții au lucrat la propulsarea lui pe scena lumii. Deci data viitoare când vă vine în gând că sunteți fără sens pe lume, amintiți-vă că de fapt prin acțiunile noastre mărunte noi chiar conducem lumea.
  2. Dar ce te faci dacă rămâi tot în umbră, mai poți fi lider? – Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm: ce ne-am face dacă toți ar fi lideri și ar da din gură pe scenă, iar culisele ar fi goale? Liderul vorbește pentru că este elocvent în vorbire. Dar cei din spatele scenei sunt la fel de importanți: imaginați-vă o zi fără ca gunoierii să nu-și facă treaba, fără ca bucătarii să nu gătească în restaurante sau chelnerii să nu servească la mese. Imaginați-vă dacă mamele ar renunța să-și mai schimbe copiii de scutece și tații ar renunța să mai meargă la fabrica de cherestea sau la cine știe ce fabrică…Și toți acești oameni ar vorbi despre lidership. Ce s-ar întâmpla? Ar fi un adevărat haos. Și asta pentru că fiecare segment social își are rolul lui. În momentul în care devenim mediocri acolo unde activăm, încetăm să mai fim lideri, chiar și pentru copiii mici. Deci fiți cei mai buni acolo unde sunteți puși, și cu siguranță veți avea succes.
  3. Dar ce-i de fapt cu gândirea asta pozitivă exagerată? Curentul acesta a apărut de ceva ani, și se pare că are un succes răsunător, mai ales în rândul celor mai înstăriți. Dar ce să faci cu cel care tocmai a aflat că are cancer în faza terminală? Dar cu cel care are portofelul gol, stomacul la fel de gol și tocmai și-a pierdut slujba? Ce să-i spui mamei care tocmai și-a pierdut copilul sau copiilor care tocmai și-au pierdut mama?

Să vă povestesc ceva. Cât timp am locuit în Grecia, am cunoscut o lady tare faină. Pot să îi fiu nepoată, dar era cea mai optimistă persoană pe care am întâlnit-o vreodată. Mereu în cele mai grele momente ale vieții îmi spunea să gândesc pozitiv până la exasperare. Apoi la un moment dat una dintre nurorile ei a murit după o luptă scurtă dar crâncenă de cancer la ficat. În urmă au rămas doi copii mici și un soț îndatorat în bănci pe două vieți de-acum înainte. Bineînțeles că a fost un șoc pentru toți, dar cel mai dur a fost pentru prietena mea cu gândirea pozitivă, pentru că ea nu a vrut să vadă situația în parametrii ei reali.

Eu nu vă spun să nu fiți optimiști. De felul meu sunt foarte optimistă și nu mă dau bătută aproape niciodată. Dar înainte de a duce o bătălie într-un anumit segment al vieții, iau o foaie și un pix și scriu pro și contra argumente potrivite situației în cauză. Mă rog, aștept (și asta este faza cea mai grea), apoi decid dacă merită să lupt sau nu. Au fost și momente când am luat decizia greșită, dar măcar am încercat.

          Deci concluzia: cu toții suntem făcuți să fim lideri pe segmentul nostru de activitate, chiar dacă nu ne etalăm pe vreo scenă. Și este bine să fim optimiști, dar să nu exagerăm până la extremă cu gândirea pozitivă. Puțină moderație în toate nu strică :).

P.S. Și eu am vorbit pe scenă ca și lider și vă spun că deși ne aflăm acolo în fața celor care ne ascultă, inima noastră este cât un purice pentru în față ne stau două șanse: una de a ridica audiența în picioare, iar a doua de a-i adormi pe cei care ne ascultă :). De cele mai multe ori prefer să activez din culise.  

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: