Măcar ai un vis

Măcar ai un vis

Cu ani în urmă am întrebat un cunoscut despre ce vrea să devină copilul său când va fi mare. El avea în jur de 50 de ani, iar copilul lui era la vârsta adolescenței. Omul nostru a început să râdă nostalgic, spunându-mi că el are 50 de ani și încă nu știe ce vrea de la viață. Cu atât mai puțin pruncul lui de 14 ani. Pe lângă faptul că răspunsul lui m-a surprins, mi-a dat și de gândit. Cum se poate ca un om trecut de vârsta mijlocie să nu știe ce vrea de la viață, când a trăit deja mai bine de jumătate din viață?

Locuind timp de zece ani într-o zonă turistică, am cunoscut foarte mulți oameni. Aș spune că nu am călătorit mult, în schimb am cunoscut oameni din toate colțurile lumii: Africa de Sud, Africa de Nord, Australia, Irlanda, Anglia, America, Germania…. iar cunoașterea limbii engleze m-a ajutat să leg relații. Prin toată mulțimea de prieteni și cunoscuți, acum 10 ani am avut onoarea de a întâlni un cuplu deosebit despre care aș vrea să vă povestesc astăzi puțin.

Moses Anibaba era pe atunci consul în Africa peste Ghana. Împreună cu soția lui, Margaret, și cu cei trei băieți mici ai lor locuiau în Africa, dar veneau o dată pe an în Grecia în concediu. Moses a fost o perioadă de timp consulul Angliei în România, iar mai apoi în Grecia. Încă de atunci o admiram pe Margret Anibaba, soția lui dl.Moses pentru înțelepciunea ei de a-și crește băieții. Am văzut-o ca pe o femeie puternică, determinată să scoată ce este mai bun și mai nobil din copiii ei. Anii au trecut, iar noi ne-am întâlnit din când în când. Ei au venit mai rar în Grecia, iar eu, după ce am avut primul copil am fost din ce în ce mai ocupată.

Cu timpul, datorită meritelor sale, dl. Moses a fost avansat, iar astăzi este consulul întregului continent african. Anul trecut am avut din nou bucuria și oportunitatea de a ne reîntâlni la o cafea și un pahar de vorbă pentru o oră. Am vorbit despre multe lucruri. Cu oameni ca familia Anibaba aș putea sta ani întregi la discuții și aș avea de învățat lucruri înțelepte. Băieții lor sunt mari acum, și sunt toți elevi buni în școlile engleze. Am discutat despre criza economică, despre BREXIT, despre Dumnezeu… și am ajuns la vise. Le-am povestit și eu despre visul meu de o viață pe care parcă l-am înfășat în speranță și care pare să nu se îndeplinească niciodată. Moses s-a oprit, m-a privit intens și mi-a spus: cel puțin ai un vis! Majoritatea oamenilor nu au nici un vis pentru care să lupte. Tu ai visul, așa că nu înceta niciodată să lupți pentru a-l îndeplini…Am rămas surprinsă de claritatea adevărului din vorbele lui. Acest cuplu minunat a fost peste ani pentru mine un exemplu de credință și dedicare, de înțelepciune și iubire, iar Margaret este exemplul de mamă pe care-l urmez. De atunci nu am încetat să lupt pentru visul meu, deși am fost descumpănită în lupta mea. Dacă viața ar fi plată, fără înălțimi sau văi, ar fi mult prea plictisitoare. Dar cățărându-ne pe cărările ei, devenim oameni puternici și maturi. Visele nu sunt doar himere după care alergăm, ci sunt sarea și piperul vieții. Fără ele, viața ar fi fără gust, și ne-am pierde pofta să o mai trăim.

Nu scriu acest articol doar ca pe o meditație. Ci vreau ca împreună să hotărâm să ne analizăm viețile, apoi visele, să scoatem ceea ce este imposibil din ele, și să încercăm să îndeplinim ceea ce ne stă în putere. Trăind cu scop, putem schimba lumea. Suntem aproape de un nou sfârșit de an. Cred că este timpul unei introspecții pentru fiecare dintre noi.

At least you have a dream

Years ago I asked one of our acquaintances about what his child wanted to become when he grew up. He was around 50 years old and his boy was a teenager. Our man laughed wistfully, telling me that he was 50 and he still didn’t know what he wanted from life. His child would know even less. His answer surprised me and made me think: how could a middle aged man live without having goals in his life? 

Having lived for about 10 years in a touristic town, I have met lots of people. I’d say that even though I haven’t traveled much, I have met people from all over the world: South Africa, North Africa, Australia, Ireland, England, Germany, United States…and speaking English opened the door to forging many relationships. 

During those 10 years filled with many friendships, I had the honor of getting to know a special couple. Because they are special to me, I hope they’ll inspire you too, through their wise advice that they’ve given me. 

When I first met him, Moses Anibaba was the UK consul for Ghana. He was living with his wonderful wife and their 3 boys in Africa, but they used to vacation once a year in Greece. For a while, Mr. Moses was the UK consul for Romania and later on, for Greece.  Even then, I admired Margaret for her wisdom and for her wise way to educate her children.  The years passed, but we still met from time to time; then they started to come less and less and I became a busy mom. 

Because of his accomplishments and his honesty, years later Mr. Moses was promoted to be the UK consul for all Africa. Last year I had the joy of seeing him and his darling wife again, after several years. We enjoyed our special time together, talking about lots of things, like family, faith and even Brexit or the economic crisis. With people like that you can hardly get bored. I could talk to them for days on end and never get tired. Their boys are big now and they’ve become worthy young men. 

At some point, I told them I have a dream but I don’t have the finances and the belief that I’ll ever make it happen. Mr Moses looked at me for a few seconds and said : ” At least you have a dream. Most people don’t have any dreams to fight for. You have a dream, so don’t ever stop fighting to follow it.” 

The truth and the clarity of his words surprised me. Over the years, this special family has been an example of faith, love, wisdom and consecration. Margaret is the kind of mother I look up to and want to be. 

Since Mr. Moses’ advice, I became more confident that I must fight for my dreams even if I get disappointed sometimes. If life was flat, without highs and lows, it would be too boring. But we become strong and wise only by trudging its paths. Our dreams are not only some chimaeras we chase, they are our lives’ salt and pepper. Without them we’d lose our appetite to live. 

I am not writing this as a simple meditation. What I want is that, together we take a better look at our lives, at our dreams, get rid of what is impossible to attain and try to fulfill what we can. Living with purpose, we can change the world. Thank you Mr. Moses for your kind advice. 

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: