Una dintre cele mai frumoase cărți cu povești

Una dintre cele mai frumoase cărți cu povești

Când eram copil, cărțile cu poze erau o raritate pentru mine. Trăind într-un sat de munte, mă bucuram tare mult să privesc felicitările cu imagini colorate de sărbători, iar o carte cu poze însemna un dar special. Nu exista decât o gamă modestă de materiale educative sau de povești. Dar multe dintre ele erau încă cenzurate pentru că nu de mult scăpasem dintr-un regim politic strict. Astăzi însă ne bucurăm de o diversitate incredibilă în materie de cărți, de aceea trebuie să fim selectivi în ceea ce privește lectura. Iar pentru a stimula dorința de lectură la copii, de obicei caut cărți plăcute, ilustrate vesel și cald, care să îndemne copilul spre curiozitate.

Astfel ne-a căzut în mâini această frumoasă carte cu povești alese de la editura Corint Junior: Cele mai frumoase povești clasice. Primul lucru care atrage la ea este coperta veselă și îmbietoare. Apoi cuprinsul ne îmbie să descoperim opt dintre cele mai cunoscute povești din lume.

Cele mai frumoase povești clasice

Vântul prin sălcii, sau Heidi fetița munților, Black Beauty sau Comoara din insulă sunt repovestite într-un mod plăcut, iar ilustrațiile completează parcă lucrurile nespuse. Ai mei copii s-au tot uitat la ilustrațiile din carte. Partea bună este că, dacă unui copil i se pare prea lungă povestea originală a lui Black Beauty de exemplu, aici în carte ea este repovestită în așa fel încât o poate citi fără să se plictisească, reușind să ajungă la finalul ei. Asta îl încurajează să înceapă o nouă poveste :).

Cartea are foile groase, plăcute la atingere, rezistente chiar și pentru mânuțe neîndemânatice.  

Cele mai frumoase povești clasice este o carte demnă de o bibliotecă ce dorește să colecționeze lecturi valoroase cu tâlc, atât pentru copii mici, cât și pentru școlari și adolescenți. Îmi place este scrisul mare și lejer, ușor de citit chiar și pentru cei mai puțin experimentați.

Pe lângă Cele mai frumoase povești clasice, tot la Corint Junior am găsit și această minunăție de carte pe care am ales-o special pentru copiii mei aflați mereu în mișcare. Poate le mai taie din energie :). Oare doar băieții tind să își epuizeze mamele? Chiar aș vrea să îmi răspundă o mamă de fete :). Oricum 100 de jocuri distractive și educative este o carte menită să îi țină puțin ocupați pe micuții noștri aflați în vacanță.

100 de jocuri distractive și educative

Pe lângă jocuri ce pot fi jucate cu doar doi jucători, mai sunt și jocuri pentru grupe de copii. Cred că este potrivită atât într-o sală de clasă, cât și acasă în familie. Jocurile sunt însoțite de imagini haioase, și îndeamnă la creativitate. Pe viitor sper să fac o postare și cu ceva activități din această carte. Oricum dintr-o sută de jocuri, câteva tot vă vor capta atenția. Imposibili să nu fie măcar câteva jocuri pe gustul copiilor.

Recunosc că am descoperit de curând publicațiile editurii Corint Junior. Și am rămas foarte plăcut surprinsă de cărțile pline de haz, de poveste care atrag, amuză și educă. Pe site-ul editurii avem o listă de dorințe destul de vastă, pentru că am văzut multe titluri care ne fac cu ochiul. Dar sincer nu știu cine dintre noi adoră cărțile lor mai mult: eu, sau pruncii mei :). 

Voi ce cărți frumoase ați primit în dar de acest Crăciun? M-aș bucura să îmi împărtășiți bucuria printr-un comentariu :). Până una alta însă, vă dorim lectură plăcută :).

*pentru a accesa titlurile prezentate în această postare, nu trebuie decât să apăsați pe titlul cărții, iar motorul de căutare vă va duce direct pe site-ul editurii.

**bine de știut este faptul că pe blog nu scriu decât despre ceea ce mă entuziasmează foarte foarte mult, motiv pentru care sunt mereu selectivă cu ceea ce prezint. Faptul că aceste două cărți apar aici, înseamnă că sunt într-adevăr deosebite, iar nouă ne-au adus multă bucurie.

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: