Cum determinăm copiii să citească?

Cum determinăm copiii să citească?

Se spune că pruncii copie de obicei exemplul părinților. De pildă dacă mama este pasionată de gătit, copiii se joacă cu ustensilele ei de bucătărie. Dacă tata meșterește mereu câte ceva, și copiii vor meșterii alături de el. Dacă părinții joacă jocuri pe calculator, atunci și copiii vor face la fel, iar dacă părinții citesc, și ei la rândul lor vor citi. Și totuși realitatea nu este întotdeauna asta. Uneori copiii, pentru că sunt persoane diferite, au pasiuni și gusturi diferite. Parțial urmează exemplul părinților, dar există și discordanțe între comportamentul lor și al părinților lor. Familia își pune tiparul pe comportamentul și pasiunile copiilor, dar ei înșiși decid de cele mai multe ori cu ce să își ocupe timpul.

Una dintre pasiunile mele este cititul. Și încă de când a venit primul copil în familia noastră, cititul a avut loc de cinste. Le-am citit copiilor povești înainte de somn, dimineața sau peste zi în clipele de tihnă. Le-am citit copiilor povestioare cu tâlc prin care să învețe și să înțeleagă anumite comportamente. Mereu și mereu le-am citit și încă le citesc. Și am sperat ca la rândul meu să insuflu această pasiune și în ei. Visul meu este ca în viitor să le las moștenire o bibliotecă plină de cărți de calitate.

Și totuși realitatea este alta acum. G. a ajuns la vârsta la care poate să-și fie autodidact și să-și citească singur. Ore întregi am dus muncă de lămurire cu el despre beneficiile cititului. La rândul meu citesc ori de câte ori prind  clipe de relaxare, și am sperat să-mi urmeze exemplul. Degeaba! Cititul părea că nu este pentru el. Am încercat să îl motivez promițându-i o surpriză după ce va termina un anumit număr de cărți, și o vreme a citit. Apoi din nou și-a pierdut determinarea. Însă în timp mi-am dat seama că de fapt nu cititul era problema, ci cărțile pe care i le dădeam. Eu îi puneam în mâini cărțile care îmi plăceau mie, și nu lui. Am descoperit că de fapt lui îi plac cărțile misterioase, palpitante și pline de aventuri. Avem în bibliotecă vreo cinci cărți începute și lăsate pe la jumătate pentru că pur și simplu nu l-au prins. Însă avem și cărți pe care le-a devorat în două zile. Și mai nou am descoperit la editura Corint o serie de cărți care chiar l-au fascinat. Este prima oară când l-am surprins pe G. citind două ore consecutiv fără să vadă sau să audă nimic în jur.

„Inimă cu cheiță” și „Diamantul lunii sângerii” scrise de Peter Bunzl din seria Cogheart sunt exact genul de cărți care îi stârnesc interes maxim. Cu coperte cartonate și extrem de atractiv ilustrate, scris suficient de mare și ușor de citit, aceste două cărți de aventură sunt un dar perfect pentru un cititor curios. Nu mă așteptam să aibă succesul acesta la noi. Dar îl citez pe G.: „Aceste cărți sunt „aventuroase” și „misterioase”. A cărat „Inimă cu cheiță” la școală, a cărat-o afară și peste tot prin casă. Nu s-a dezlipit de cartea asta până nu a terminat-o, după care a început și mai curios volumul doi. Și așteaptă cu nerăbdare să fie publicate și următoarele două volume.

Acțiunea cărților se petrece în Londra anilor 1800. Lily, o fetiță de treisprezece ani, este în pericol de a fi rănită tocmai de persoanele care îi sunt cele mai dragi. Haosul, misterele și aventura se împletesc toate transformând povestea într-o acțiune fascinantă din epoca victoriană.

Noi am descoperit secretul prin care G. este determinat să citească. Voi ce alte metode folosiți pentru a vă determina copiii să citească?  

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: