De vorbă cu Anne – pentru cei care vor să fie ascultați

De vorbă cu Anne – pentru cei care vor să fie ascultați

În urmă cu câteva luni m-a doborât un virus atât de puternic încât am stat la pat vreo trei zile. Dintr-o dată din persoana energică și fără stare, m-am transformat într-un suferind care cu greu se întorcea de pe o parte pe cealaltă. Partea cea mai greu de îndurat nu era suferința fizică, ci starea psihologică ce părea că alunecă rapid pe panta disperării. Nu puteam crede că nu sunt în stare să fac cele mai elementare lucruri, cum ar fi să mă duc până la chiuvetă după un pahar cu apă. În acele momente disperate m-am gândit la una dintre cele mai deosebite persoane pe care le-am cunoscut vreodată: Anne Mateaș.

Pe Anne am avut bucuria de a o întâlni cu ceva timp în urmă, atunci când am fost invitată ca vorbitor la lansarea cărții sale, „De ce-i așa o știe El”. O fire blândă și plăcută, cu o voce de privighetoare și cu o răbdare a sfinților, Anne a fost născută prematur cu o dizabilitate de gradul I, și cu șanse de supraviețuire de maxim 24 de ore. La vârsta adolescenței lumea îi este năruită din nou, după ce tatăl și unul dintre cei doi frați ai săi, mor într-un accident rutier. Confruntându-se cu un diagnostic din ce în ce mai grav, dar și cu durerea de a rămâne fără o parte din familie, Anne s-a luptat adesea cu neputința, dar și cu depresia. În scurta ei viață de până acum, Anne Mateaș a suferit cât pentru alții în zece vieți. Și totuși…ea este deschisă să înțeleagă și să încurajeze pe cei aflați în încercare.

În starea mea nenorocită de atunci m-am întrebat adesea: cum găsește oare Anne puterea de a trece peste durerea fizică și neputința ei, și totuși să îi încurajeze pe ceilalți? Cum reușește să se concentreze și să scrie despre ea și despre Cel în care se încrede la fiecare pas? Eu abia reușeam să îmi țin ochii deschiși și mintea întreagă, iar la mine suferința nu a durat o viață-ntreagă, ci doar trei zile.

Nu vreau să pară că o laud prea mult, dar viața Annei pe mine m-a impresionat. Cu siguranță că fără ajutorul lui Dumnezeu și fără sprijinul celor care o iubesc, soarta i-ar fi fost cu mult mai grea. Și pentru că este recunoscătoare pentru tot ceea ce are, vrea să fie alături și de cei care au nevoie de un cuvânt bun și o vorbă de încurajare. Astfel Anne și-a deschis atât un blog, cât și un vlog.

De vorbă cu Anne” este menit a fi „o ureche” care ascultă toate frământările tinerelor care au nevoie de un sfat, de o încurajare, de o prietenă specială și de încredere, și mai ales pentru cele care au nevoie de cineva care să se roage cu și pentru ele. „Povestește-mi despre sufletul tău frânt!” ne îndeamnă Anne.

Am citit de curând o carte foarte cunoscută despre o tânără care primea telefoane de la o persoană care tăcea mereu. Tânăra nu cunoștea persoana, nu știa dacă este fată sau băiat, nu îi cunoștea vârsta, vocea sau starea socială, dar acea persoană suna mereu și îi asculta la telefon toate temerile, sentimente și durerile. Acel prieten era mereu dispus să asculte fără să judece sau să rănească, și fără să ducă vorba mai departe. Uneori mi-am dorit și eu un asemenea prieten.

Cu toții avem nevoie să fim ascultați, iar Anne a înțeles această nevoie deosebită într-o lume în care toți vor să vorbească și să fie auziți. Dacă deci te simți singură și dezorientată, dacă vrei să fii doar ascultată, dacă pare că toată lumea te judecă și te simți copleșită de prejudecăți, Anne îți poate fii ureche pentru suflet și prietenă pentru inimă. O poți urmări atât pe blogul ei De vorbă cu Anne, cât și pe vlogul ei aici.

Bucuria de a avea un prieten la nevoie este unul dintre cele mai frumoase daruri.

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: