Când copiii gătesc

Când copiii gătesc

Câți bărbați care gătesc cunoașteți? Puțini, nu-i așa? Dar câți copii știți care gătesc măcar ocazional? Aproape nici unul. Când era copil mic de 5-6 ani G era fan Jamila. Decât să privească desene preferate, mai degrabă se uita la cum gătește cineva pe youtube iar și iar. Mereu trebuia să mestece prin oalele și castroanele din bucătărie, să se joace de-a bucătarul. Timpul a trecut, dar pasiunea de a găti a rămas sădită în el. Iar acum la cei 10 ani ai lui gătește uneori deserturi pentru noi toți, iar cireașa de pe tort, lasă curățenie în bucătărie!!! Prima rețetă testată de micul meu bucătar a fost rețeta BRIOȘELOR CU CIOCOLATĂ din trei ingrediente pe care o găsiți aici. Au urmat și rulourile cu scorțișoară, sau vafele despre care vom scrie poate pe viitor, iar acum acest chec minunat, foarte apreciat de noi toți.

Și copiii pot găti rețete simple, iar noi adulții este bine să îi încurajăm, dar și să îi supraveghem atunci când se folosesc de instrumente ascuțite sau de cuptor sau flacăra de la aragaz. Și pentru că prepararea lui e atât de simplă încât a fost gătit de un copil de 10 ani, este păcat să nu punem aici și această rețetă de chec pentru începători. Iar pentru ea avem nevoie de:

  • 5 ouă
  • 230 ml ulei de floarea soarelui
  • 320 g zahăr
  • 300 g făină
  • 1 plic de praf de copt
  • 120 g suc de portocale (sau lapte)
  • puțină sare
  • 2 linguri pudră de cacao

Începem prin a preîncălzi cuptorul la 180 de grade, după care tapetăm o tavă pentru chec cu foaie de copt. Într-un bol se mixează ouăle cu zahărul și sarea până devin o spumă cremoasă. Se adaugă și uleiul în fir subțire și se mixează din nou. Se adaugă făina, praful de copt și sucul (sau laptele) și se mixează totul până devine omogen. Jumătate din compoziție se toarnă în tavă, iar în cealaltă jumătate rămasă se adaugă pudra de cacao. După ce omogenizăm bine și pudra de cacao, punem în tavă și restul compoziției. Se dă la copt pe grătarul din mijloc al cuptorului, pentru aproximativ 55 de minute, sau până se testează cu scobitoarea, care va ieși curată dacă checul este copt. Când este gata, se scoate din tavă pe un grătar și se pudrează cu zahăr. Se servește rece, și se păstrează în loc uscat și răcoros, într-un vas acoperit.

Chiar și copiii pot găti, și este bine să îi învățăm de mici să fie responsabili. Știu, copiii trebuie să se joace, dar încetul cu încetul este bine să îi obișnuim și cu unele îndeletniciri, pentru ca atunci când vor crește mari să fie pregătiți să înfrunte viața.

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: