Mâncare chinezească de stradă – preferata lui Gordon Ramsey

Mâncare chinezească de stradă – preferata lui Gordon Ramsey

Gordon Ramsey este unul dintre cei mai buni și renumiți bucătari din lume. Rețetele lui simple și rapide sunt delicioase dar și sănătoase. Recunosc că emisiunea Kitchen nightmares este obsesia mea. De curând însă am descoperit aici o rețetă simplă de mâncare chinezească, ce presupune doar câteva ingrediente simple și un timp scurt de preparare. Rezultatul este dincolo de așteptări. Ideea de bază în această rețetă este că legumele, pastele și carnea sunt puse în cantități egale ca volum.

Pentru a prepara acest tip de mâncare chinezească avem nevoie de:

  • 150 g paste de orez
  • un piept de pui mediu
  • două ouă mici
  • un buchet mediu de blocoli
  • două – trei linguri ulei măsline
  • trei căței usturoi
  • trei linguri sos de soia
  • sare și piper după gust

Pastele de orez (pe care le găsiți aici sau pe alte site-uri sau în magazine cu specific chinezesc), se pun la hidratat în apă fierbinte timp de 15 minute. Între timp Pieptul de pui dezosat se despică în două și se taie în fâșii subțiri. Într-un wok sau o cratiță cu margini înalte se pune uleiul de măsline și se adaugă pieptul de pui. După două- trei minute se adaugă usturoiul tăiat feliuțe. Se asezonează cu sare și piper și se lasă la călit, până devin rumene atât carnea cât și usturoiul. Brocoli se taie fâșii mici și se adaugă în wok când carnea este rumenă, și se mai amestecă în tigaie două- trei minute. Brocoli va fi puțin crocant la servire, dar așa trebuie să fie. După ce adăugăm brocoli, punem și sosul de soia. După cele două trei minute, dăm deoparte mâncarea.

Separat batem ouăle, și facem din ele jumări de umpletă. Adăugăm peste jumările de omletă restul mâncării și pastele de orez stoarse bine de apă. Amestecăm totul la foc mic încă un minut. Se servește cald, asezonat cu lămâie. Poftă bună. Pentru rețeta video, accesați aici.

Recunosc că nu sunt fan mâncare chinezească, dar rețeta asta chiar mi-a plăcut. Sper să fie și pe placul vostru 🙂

One thought on “Mâncare chinezească de stradă – preferata lui Gordon Ramsey

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: