Limonadă de zmeură – arome și culori de vară

Limonadă de zmeură – arome și culori de vară

Când a creat Dumnezeu zmeura, sigur s-a gândit și la mine. Culoarea, aroma și gustul zmeurei mi se par absolut unice și deosebite. Imi plac mult fructele și legumele, dar zmeura este preferata mea dintre absolut toate bunătățile. Dacă aș putea să o pun și în supă, sigur aș face-o :). Totodată zmeura este bogată în vitamina C și în vitamina A. În combinație cu lămâie, zmeura formează un duet sănătos, răcoritor și deosebit de aromat.

Limonada din zmeură este inspirată din rețeta de limonadă de căpșuni a Jamilei. Și pentru prepararea ei avem nevoie de:

  • 350 – 400 ml zeamă de lămâie
  • 500 g zmeură
  • miere/zahăr după gust
  • 1 lingură rasă de polen crud

Zmeura cu spălăm și scurgem bine de apă, după care o pasăm cu un blender. Adăugăm piureul de zmeură în zeama de lămâie. Punem în această compoziție miere/zahăr după gust, și poledul crud (care este opțional). Lăsăm totul deoparte pentru 20 – 25 de minute. Strecurăm apoi această compoziție. Avem acum baza pentru limonadă pregătită, la care adăugăm 1500 ml de apă și amestecăm bine. Păstrăm limonada în frigider și o servim alături de prieteni. Poftă bună 🙂

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: