Colorați și delicioși – cartofi cu turmenic

Colorați și delicioși – cartofi cu turmenic

Cred că aproape fiecare gospodărie se confruntă cu întrebarea: oare ce să gătesc astăzi? Mai ales dacă în bătătură sunt și copii care fac mofturi la mâncare. Recunosc că ai mei și-au mai revenit, cred că energia inepuizabilă pe care o au le ridică apetitul și uită din când în când să aleagă mâncarea. Acești cartofi cu turmenic însă, mereu le-au făcut cu ochiul. Poate pentru că sunt colorați, sau doar pentru că sunt delicioși, dar de fiecare dată când îi gătesc ca și garnitură, par că nu ne ajung :)). Bineînțeles că rețeta este simplă și rapidă, dacă nu luăm în calcul și timpul de coacere. Iar pentru a o prepara avem nevoie de:

  • 7-8 cartofi potriviți ca mărime
  • 3 morcovi medii
  • o linguriță de turmenic (curcuma)
  • o linguriță de sare
  • o jumătate de linguriță piper
  • o jumătate linguriță rosmarin
  • 50 ml ulei de măsline

Curățăm și spălăm cartofii și morcovii. Morcovii îi tăiem rondele groase de 3-4 mm, iar cartofii îi tăiem în patru. Clătim bine din nou legumele și le stoarcem foarte bine de apă. Separat amestecăm bine condimentele cu uleiul de măsline, apoi turnăm totul peste cartofi și peste morcov. Omogenizăm până toți cartofii și-au luat o culoare uniformă. Dăm totul la cuptor (preîncălzit la 180 de grade) timp de 40 – 50 de minute, sau până defin aurii. Se servesc calzi așa simpli, sau ca și garnitură la felul principal. Poftă bună!

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: