Fursecuri cu miere – bune și dulci precum iubirea

Fursecuri cu miere – bune și dulci precum iubirea

Se tot vorbește despre ziua îndrăgostiților și despre iubire, și toată lumea sărbătorește prin a dărui flori. Ei bine, la noi viscolește zăpada aspră de parcă vine Crăciunul, așa că nu cred că e cazul de flori, ci mai degrabă de fursecuri. Și cum să am eu liniște și pace, când Luca vrea fursecuri cu miere fix din alea despre care am citit noi într-o carte cu povești de Crăciun? Da, a trecut Crăciunul, dar cine spune că trebuie să mâncăm fursecuri doar atunci? Așa că haide să încercăm fursecurile astea bune, puțin crocante, dar foarte aromate și delicioase, care au dispărut foarte repede din tavă după ce le-am copt. Iar pentru a le prepara avem nevoie de 20 de minute de joacă, folosind următoarele ingrediente:

  • 150 g unt
  • jumătate de ceșcuță de zahăr
  • o jumătate de ceșcuță de miere
  • un ou
  • o lingură praf de copt
  • 3 ceșcuțe făină
  • jumătate linguriță pudră de scorțișoară
  • puțină sare

Ceșcuța ca și măsură este aproximativ 150 ml. Amestecăm untul cu oul cu zahărul, cât să se formeze o cremă, dar fără să se topească zahărul. Adăugăm mierea, pudra de scorțișoară, sarea și amestecăm din nou. Punem mai apoi praful de copt amestecat cu făina și frământăm un aluat molicel, dar care nu se lipește de mâini. Dacă se lipește, mai adăugăm făină, dar nu foarte multă. Înfăinăm suprafața de lucru și întindem o foaie subțire de cam 3 mm. O tăiem în forme de fursecuri, pe care le așezăm la distanță pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Le coacem în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, până devin aurii. Dacă dorinți, le puteți pudra cu zahăr, dar noi le-am lăsat fără. Zahărul netopit din aluat se caramelizează puțin la coacere și dă senzația de crocant. Recunosc că au ieșit delicioase și foarte parfumate! Iar copiii s-au amuzat modelând fursecuri 🙂 Poftă bună!

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: